Ne învață Biblia să avem o credință de copil?

Întrebare: „Ne învață Biblia să avem o credință copilărească?”
Răspuns: „Da: Indiscutabil, credința este esența vieții creștine. Credința este îndemnată în întreaga Biblie și este prezentată ca o necesitate absolută. De fapt, „fără credință, este imposibil să placi lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). Întregul capitol din Evrei 11 este despre credință și despre cei care o posedau. Credința este un dar de la Dumnezeu, așa cum vedem în Efeseni 2:8-9, și nu ceva cu care venim singuri. Toți creștinii au primit darul credinței de la Dumnezeu, iar credința face parte din armura lui Dumnezeu – scutul cu care ne protejăm de „săgețile în flăcări ale celui rău” (Efeseni 6:16).
Biblia nu ne îndeamnă niciodată să avem o credință „copilărească”, cel puțin nu în atâtea cuvinte. În Matei 18:2, Isus spune că trebuie „să ne facem ca niște copilași” pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. Contextul afirmației lui Isus este întrebarea ucenicilor: „Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția cerurilor?”. (versetul 1). Ca răspuns, Isus „a chemat la El un copilaș și a pus copilul în mijlocul lor. Și a spus: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți schimba și nu veți deveni ca niște copilași, nu veți intra niciodată în Împărăția cerurilor”. De aceea, oricine ia poziția smerită a acestui copil este cel mai mare în împărăția cerurilor. Și oricine primește un astfel de copil în numele Meu mă primește pe Mine'””. (versetele 2-5).
Atunci, în timp ce ucenicii se concentrează asupra a ceea ce constituie „măreția” în ceruri, Isus oferă o nouă perspectivă: calea „sus” este „jos”. Este nevoie de blândețe (cf. Matei 5:5). Isus îi îndeamnă pe ucenici (și pe noi) să caute să posede o modestie copilărească în plus față de credința lor. Cei care iau de bunăvoie poziția cea mai joasă sunt cei mai mari în ochii cerului. Un copil mic este lipsit de ambiție, mândrie și aroganță și, prin urmare, este un bun exemplu pentru noi. Copiii sunt în mod caracteristic umili și ușor de învățat. Ei nu sunt predispuși la mândrie sau ipocrizie. Smerenia este o virtute răsplătită de Dumnezeu; după cum spune Iacov: „Umiliți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța” (Iacov 4:10).
Deși credința nu este menționată în Matei 18:1-5, știm că nu doar smerenia este cea care introduce o persoană în rai, ci și credința în Fiul lui Dumnezeu. O credință smerită, fără pretenții, ar putea fi numită pe bună dreptate o „credință de copil”. Când Isus a vrut să binecuvânteze copiii, El a spus: „Lăsați copiii mici să vină la Mine și nu-i împiedicați, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, nu va intra niciodată în ea” (Marcu 10:14-15). Cum primește un copil un dar? Cu deschidere, onestitate și bucurie nestăvilită. Acest tip de autenticitate fericită ar trebui să fie un semn distinctiv al credinței noastre atunci când primim darul lui Dumnezeu în Hristos.
Desigur, copiii sunt ușor de păcălit și de dus pe căi greșite. În lipsa lor de artă, ei tind să rateze adevărul și să fie atrași de mituri și fantezii. Dar nu asta înseamnă să ai o credință de copil. Isus a promovat o credință umilă și sinceră în Dumnezeu și a folosit inocența unui copil ca exemplu. Emulând credința copiilor, ar trebui pur și simplu să Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt. Așa cum copiii au încredere în părinții lor pământești, noi ar trebui să ne încredem că „Tatăl nostru cel din ceruri dă daruri bune celor ce I le cer” (Matei 7:11).

Lasă un comentariu